Cura fistulei vezico-vaginale

Exista mai multe aborduri ale acestui tip de leziune...

Exista mai multe aborduri ale acestui tip de leziune, functie de localizarea ei, de complexitate, de cauze dar si de experienta chirurgului.

 

 

Pentru fistulele simple, care nu implica orificiile ureterale calea vaginala este o alternativa buna oferind o buna expunere a vaginului la nivelul caruia pot fi efectuate manevre chirurgicale ajutatoare pentru obtinerea de lambouri acoperitoare pentru defectul existent. Pot fi utilizate în plus lambouri de grasime de la nivelul labiilor (Martzius) pentru a fi interpuse între cele doua straturi, vezical si vaginal.

 

Fistulele complicate, eventual necesitând reimplantari ureterale sau disectii extinse cu excluderea din zona a intestinelor pentru a nu fi lezate în timpul operatiei, sunt abordate pe cale abdominala, pe aceleasi incizii pe care a fost efectuata operatia pelvina princeps. Si în acest caz exista posibilitatea utilizarii interpozitiei unor lambouri de peritoneu sau epiplon.

 

Dupa operatie cateterul vezical ( uretral dar cel mai des suprapubian) se mentine 3 saptamâni pentru consolidarea etanseitatii vezicale.