DESPRE INCONTINENŢA URINARĂ

Ce este incontinenţa urinară?

Conform ICS (International Continence Society) incontinenţa urinară reprezintă orice pierdere involuntară a urinei. Aceasta poate varia de la pierderea ocazională de urină până la inabilitatea totală de a controla funcţia de continenţă vezicală. Incontinenţa urinară este o afecţiune cu etiologie variată care duce la alterarea considerabilă a calităţii vieţii a celor afectaţi de această boală. Afecţiunea poate apărea sub forme diferite:

  • Incontinenţa urinară de stres înseamnă o pierdere involuntară de urină, fără prezenţa nevoii de a urina, care apare atunci când presiunea din vezica urinară este mai mare decât presiunea din uretră. Aceasta apare atunci când persoana respectivă tuşeşte, râde, strănută etc. Acest tip de incontinenţă este legată de o disfuncţie a ligamentelor muşchilor care controlează sfincterul uretrei.
  • Incontinenţa urinară prin imperiozitate este o pierdere involuntară de urină acompaniată sau imediat precedată de o nevoie incontrolabilă de a urina.
  • Incontinenţa urinară mixtă înseamnă o asociere a incontinenţei de stres şi a incontinenţei prin imperiozitate la aceeaşi persoană.
  • Enurezisul nocturn este caracterizat de o micţiune în timpul somnului, completă, involuntară şi inconştientă, fără leziuni ale sistemului urinar, la o vârstă la care există deja un control al sfincterelor. Poate fi considerat patologic la o vârstă de maturitate psihologică, începând de la 5 ani. Pierderea de urină este activă, completă, fără nicio patologie organică asociată. Pierderea de urină este involuntară, inconştientă, ceea ce o diferenţiază de celelalte afecţiuni. Este vorba despre o problemă de control al vezicii, nu o problemă legată de micţiune ca atare. Terminologia enurezisului este asociată cu micţiunea în pat sau micţiunea în timpul somnului.
  • Alte tipuri de incontinenţă (anomalii congenitale, fistule, prea-plin).

 

Afecţiunea are cauze variate:

  • sarcina şi naşterea
  • îmbătrânirea
  • anomalii congenitale
  • complicaţii ale unei tumori
  • tratamentul unei tumori
  • complicaţii post-chirurgicale
  • neurologice.

 

În general, o serie de tumori care afectează sistemul nervos, tractul digestiv inferior şi tractul uro-genital inferior poate duce la incontinenţă urinară. Afecţiunea poate fi cauzată şi de complicaţii în urma tratamentului acestor boli (afectarea centrilor nervoşi pentru controlul micţiunii, afectarea nervilor tractului urinar şi, în final, afectarea anatomică a tractului urinar). În mod asemănător, unele boli ale sistemului nervos central (boală vasculară, degenerativă, atrofică sau virală, anomalii congenitale, sechele traumatice) şi coloanei vertebrale pot duce la tulburări de micţiune şi incontinenţă urinară. De asemenea, unele intervenţii chirurgicale în zona pelvină pot duce la instalarea unei incontinenţe urinare.

 

Incontinenţa la nivel mondial:

 

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, incontinenţa urinară, în diferite forme de gravitate, afectează aproximativ 10% din populaţie. În medie, procentul de persoane afectate de incontinenţă indică o prevalenţă la nivelul întregii populaţii de 12% pentru femei şi 4% pentru bărbaţi. Prevalenţa incontinenţei creşte odată cu vârsta, iar la femei se instalează mult mai devreme, aproape 20% din femei cu vârstele cuprinse între 45 şi 49 suferind de o anumită formă de incontinenţă. Majoritatea persoanelor pot beneficia, bineînţeles, de tratament terapeutic în funcţie de tipul şi gravitatea incontinenţei urinare de care suferă. Se estimează că aproximativ 5% din cazurile de incontinenţă pot fi vindecate prin intervenţie chirurgicală şi 30% se pot rezolva parţial sau total prin exerciţii ale planşeului pelvian, unii dintre pacienţi putând fi trataţi medicamentos, însă în general doar 40% din pacienţi pot fi vindecaţi complet. Restul pacienţilor incontinenţi (60%) pot ajunge la o recuperare parţială sau dezvoltă rezistenţă la orice tratament, sau tratarea lor este imposibilă. Astfel, acest grup de pacienţi cu incontinenţă ar trebui să beneficieze de un alt tip de tratament, de regulă constând în produse absorbante, în aceleaşi condiţii în care beneficiază de alte tratamente oferite (compensate parţial sau total de sistemul naţional social de sănătate).

 

Imaginea 1 ilustrează distribuţia incontinenţei la bărbaţi şi femei, în funcţie de grupe de vârstă.

 

Efectele incontinenţei asupra calităţii vieţii pacienţilor:

 

  • Disconfort – Incontinenţa gestionată necorespunzător poate duce la infecţii puternice ale tractului urinar, escare de presiune şi probleme de mobilitate
  • Neglijarea propriei persoane – Unele persoane afectate îşi reduc aportul de fluide, ceea ce poate duce la infecţii, dezechilibru electrolitic, macerarea tegumentelor şi chiar escare
  • Alterarea calităţii vieţii – inclusiv tulburări ale somnului, lipsă de energie
  • Izolare socială – din cauza unui tabu social. În multe cazuri, persoanele se retrag din viaţa socială de teama incontinenţei, uneori se îndepărtează complet de prieteni şi familie
  • Pierderea demnităţii – tabu privind stigmatizarea cu apelativul „ca un copil” şi toate afirmaţiile aferente
  • Probleme psihologice – anxietate, depresie
  • Dificultăţi financiare – costurile incontinenţei pot reprezenta o povară grea pentru familiile cu venituri scăzute.

 

Tratamentul incontinenţei:

Tratamentul incontinenţei urinare se axează pe două direcţii:

  • Mecanisme terapeutice pentru tratarea afecţiunii
  • Pacienţii trebuie să beneficieze de o calitate adecvată a vieţii pe durata tratamentului sau în cazul în care afecţiunea pacientului nu poate fi tratată.
  • O măsură alternativă presupune asigurarea de produse absorbante de urină pacienţilor, lucru care poate îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii pacienţilor şi le poate permite să participe activ la viaţa socială şi pe piaţa muncii. În consecinţă, pacienţii nu se îndepărtează de restul societăţii şi de familie şi evită complicaţiile aduse de o astfel de afecţiune (escare, iritaţii).

 

Opţiunile de tratament a incontinenţei cel mai des întâlnite constau în:

  • modificări comportamentale
  • training-ul planşeului pelvin (biofeed-back)
  • reeducarea vezicală (calendar micţional, biofeed-back)
  • tratament medicamentos (estrogenii fiind o formă de tratament hormonal pentru femei, inhibitori de serotonină re-uptake, anticolinergice, antidepresive triciclice, toxina botulinică etc.)
  • electrostimulare, electrmagnetostimulare
  • neuromodulare
  • intervenţii chirurgicale de diferite tipuri şi anverguri
  • dispozitive medicale (adică mijloace ajutătoare şi aparate, sfincterul urinar artificial).